Către altă lume...

Ziua 1.

Vineri 4 decembrie, imbarcati in masina, pornim catre “Alpii Romaniei”.

In Sandu avem incredere multa, poate prea multa incat sa ne mai facem griji ca drumul va dura mai mult decat 5 ore sau ca ceva ne poate da peste cap infuzia de bucurie ce ne incoltise in suflet odata cu strabaterea primilor kilometri catre Cartisoara.

Drumul ni se asterne sub rotile masinii, care ogarita de Sandu, ne află in Cartisoara putin dupa ora 24. Petrecem putin timp alaturi de lumea buna ce se instalase la Casa Duse, cu ocazia ultimei intalniri a ciclistilor pe Transfagarasan si pe la 2 ne retragem.

Dormim bustean.

Ziua 2.

Ceasul ne aminteste ca la 8 aveam intalnire cu ziua lui 5 Decembrie si astfel, matinali, facem cele trebuincioase pentru a putea parasi caldura casei si a porni spre neant.

Salutam trupa si pornim.

Parasim repede Cartisoara si la iesire suntem ivitati de un nene cu Logan sa urcam pana la Cascada. De ce nu ?

Ajungem repede la Balea Cascada, ii multumim si ne punem talpile la potecarit in continuare.

Starea de alerta in care ne aflam din pricina faptului ca nu mai fusesem pe traseul ce avea sa urmeze, atrage curiozitatea celor 2 necuvantatoare canine, care se ofera sa ne petreaca.

Inaintam cu incredere si respiram aerul umed al Fagarasilor, care ne tine si de sete desi nu cerem. Irina a progresat mult si urca fara sa ofteze, bucurandu-se de peisaj, iar eu bucurandu-ma de ea.

Departe, muntele se inalta trivial, ca si cum ar vrea sa scape de povara care il leaga de oameni si pamant si sa zboare departe de toate trairile previzibile care il macina de atata amar de vreme. Peisajul ne face sa zambim si sa ne dorim sa trecem peste orice ar insemna o piedica intre noi si albul crestelor.

Ajunsi la peretele cascadei, o luam meticulosi pe valcelul din stanga ce avea sa ne scoata sub pod, la drum.

Sus ne asteptau prieteni nostri, care pareau mirati de neputiinta noastra de a urca la pas cu ei.

Neinspirati sa o luam pe la baza din dreapta al masivului, optam pentru traseul de sub linia de alimentare, dar ne descurcam desi sub bocanci,zapada ranjeste si pietrele rad de faptul ca suntem novice intr-ale muntelui (in cazul de fata)

Luam legatura cu Elena si ii confirmam ca se poate urca pe bicicleta deci ultimii 3 kilometri se incadreaza la acrobatii si echilibristica, pentru pretendentii la titlul de winter climb.

Spre surprinderea noastra ajungem la cabana Salvamont N.N. foarte repede

Mergem la Paltinul pentru a servi o ciorba taraneasca si acolo ne intalnim cu Virgil Grosaru si Teodor Tuplan ’’Fane’’. Vorbisem inca din Timisoara cu ei si am stabilit ca urcam.

Impreuna mergem la cabana si savuram conforul unei incaperi care a gazduit multi turisti, ramasi cu un loc de ’’bine ati revenit’’, in suflet.

Discutam ce variante de taraseu ar fi accesibile pentru noi si ramanem dezamagiti cand aflam ca fara coltari si restul echipamentului corespunzator, nenea Virgil nu ne lasa sa plecam nici unde. Nu ne impotrivim, nu avem motiv, pe undeva, ne simtiam ca niste copii ocrotiti de dragostea parinteasca, gata sa fie luati in brate daca vre-un necaz s-ar fi abataut asupra lor.

Constientizam seriozitatea situatiei,( inainte de a veni aici, am stabilit ca nu ne vom aventura) desi gandul meu urca incet spre Saua Capra si apoi cotea spre Vanatoatea lui Buteanu...

Ma trezesc din starea de reverie, ies din cabana si ma indrept care lac, unde aproape ajuns, il apelez pe Dan Lupsa. Irina ramane sa aranjeze lucrurile noastre, in camera de sus a cabanei.

‘’Salut bade’’ se aude in receptor. Ciao Dane, ii raspund, sunt la Balea Lac.

Stabilim telefonic sa ne dam intalnire. Ciudat, nu ? dar intalnirea a avut loc, virtual, in raza de actiune a camerei ce filmeaza complexul Balea si astfel Dan mi-a facut cadou, o poza cu mine.

Dupa terminarea convorbirii, atentia imi este distrasa de mici forme ce coboara din Saua Capra.

Capre negre !

Scot repede aparatul si nepriceput cum sunt incep sa iau cadre si sa declansez.

Le prind !

Desi sunt foarte departe, reusesc sa pun in evidenta faptul ca nu am fost sub influenta spirtuaselor sau a oricarei alte cantitati de ’’lichid de buna dispozitie’’ si ce va scriu este cat se poate de veridic.

Spectacolul se termina in momentul in care actritele dispar, dar ramane scena si amfiteatrul in care ne-am aflat pentru o scurta perioada de timp.

Reintors la cabana, fac publica reusita si Irina ma recompenseaza cu un zambet cald.

Bem un ceai impreuna cu salvamontisti si ascultam docili povestile cu care acestia ne asalteaza. La urma urmei Fane are ce relata, fiind in expeditii remarcabile, printre care cea din Everestul lui 2003 sau fiind instructorul scolii de iarna de la Balea, din luna Aprilie, iar intelepciunea domnului Virgil, pare sa sculpteze starile launtrice ale oamenilor.

Punem la cale in mare secret sa ne inscriem la scoala de iarna si euforici iesim pentru a face niste poze. Frigul ce l-am suportat vorbind cu Dan sau fotografiind caprele negre, nu m-a convins ca nu am ce sa dau tarcoale imprejurimilor, asadar beneficiem de niste poze care intra la album.

In jurul orei 16 ajung si ciclistii la Palninul, unde ne adunam si mancam niste cartofi prajiti impodobiti cu cascaval ras, alaturi de ei. Nu zabovesc mult si in timp ce mai ciuguleau cate ceva se imbraca si coboara spre Cartisoara.

Ramanem numai noi in Paltinul si hotaram ca nu are rost sa mai stam asa ca ne retragem la cabana.

Inauntru lemnele sfaraiau in foc si caldura te dezmierda ca o baie calda de aburi.

Aflam de la nenea Virgil ca trebuia sa apara din Saua Capra un grup de turisti care vor traversa tunelul si vor innopta la cota 2000 dar nu apuca sa incheie fraza, cand Irina observa lumini si activitate in saua amintita.

Sunt ei. Aproximativ 20 la numar si insotiti de 2 ghizi montani, se regrupeaza in sa si se pregatesc sa coboare, insa coborarea din Saua Capra, pe culoarul nins, nu mai seamana cu ceeasi coborare facuta vara. Se poticnesc si in cele din urma opteaza pentru varianta de a asigura o coarda si a coborâ pe fiecare membru in parte in speranta ca sansele unei intamplari nedorite se vor diminua.

Reusesc, insa coborarea dureaza aproximativ 3 ore, ore in care noi am stat cu ochi pe geam si i-am urmarit.

In cele din urma vedem luminile frontalelor cum dispar in negrul tunelului si odata cu acestea si forfota din cabana noastra se stinge precum jarul din soba. Mergem la culcare.

Ziua 3.

Ne trezim hotarati ca azi (6 Decembrie) sa traversam si noi tunelul. Cu ocazia asta vedem si partea sudica.

Mancam superficial si pornim inarmati cu frontale si aparat foto catre sarpele care a inghitit grupul de turisti, dar inainte de intrarea in tunel ne intalnim cu prietenul nostru patruped care ne-a insotit sambata, pana la sus si intelegem ca si el este la fel de hotarat ca si noi sa traveseze.

Pornim si imediat ne afundam in tunel.

Inauntru, liniste.

Prea multa liniste si hotaram sa batem din picioare. 2-3 batai si un vuiet se trezeste somnoros, mustrandu-ne ca am indraznit sa tulburam linistea in care acesta dormea.

Am dat vina pe Irina si am scapat fara incidente.

Iesim din tunel. Alta lume...

Singura miscare, este a noastra si a prietenului nostru care isi continua traseul catre cabana.

Ne oprim sa imortalizam si pornim si noi spre cabana, curiosi. Ne intalnim si cu alte forme de viata care ne reamintesc ca muntele desi tacut, e viu.

La cota 2000, urcam pe cabana arsa.

Savuram si noi din intelepciunea linistita a muntelui si pornim grabiti spre Balea.

Ne intalnim cu Sandu si Elena, la Paltinul. Ei au in plan sa escaladeze.

Noi, ne-am incheiat misiunea le uram drum bun si mergem la cabana.

Bagajele noastre fiind pregatite, salutam gazdele, facem o amintire cu ei si pornim spre cascada. Vremea nu ne permite sa mai facem inca o poza asadar pornim.

Lasam in urma ceea ce reprezinta inca o caramida la templul nostru montan, la muntele din sufletul nostru.

Pe drum, datorita instabilitatii meteo, hotaram sa nu coboram prin valcel, pe la peretele cascadei, ci pe drum.

Este mai lung, dureaza mai mult, dar este mai sigur.

Dupa multi kilometri de asfalt, razbim.

Balea Cascada.

Am ajuns.