Mai mult decât o simplă tură....

Plan de bataie : fugareala prin Poiana Marului-Jigoria-Seroni-Cuntu-Tarcu-Bodea-Saua Plaiului mic-Caleanu-Brusturu-Poiana Farcasesti-Poiana Marului.

Echipaj : Alin, Gianina, Mihai si eu.

La 8 plecam din Timisoara. Timpul zboara si noi la fel, iar la 10 :30 ajungem la Poiana Marului.

Parcam si incepem sa ne schimbam pentru alergare, dar gandul meu ma ispitea la o leneaveala cumplita. Zona este linistita si curata, imi lasa impresia ca nu este stapanita de picior de om (insa nu acelasi lucru il pot spune cand vad casele din zona) .

Cu toate astea Poiana Marului este o zona minunata, pe care o recomand pentru recreere.

Vremea este superba, un soare bland ne dezmiarda, bucuros de sosirea noastra si piepul se umple cu cel mai bun aer de munte pe care zona ni-l ofera.

Acasa am consultat internetul pentru a-mi face o parere aproximativa despre cum va evolua starea vremii si chiar daca verdictul nu m-a incurajat, nu m-am indoit nici o clipa ca deplasarea nostra va fi zadarnica...

O luam din loc.

Nu am mai alergat de foarte multa vreme pe offroad, nu mai pomenesc de alergatul pe munte, dar mizez pe faptul ca natura este blanda cu mine si Alin nu are in plan sa se intoarca singur si astfel nu imi fac griji.

Incet pe Mihai si Gianina ii lasam in urma dar facem o regrupare la primul pod. Iesirea noastra s-a realizat sub ’’titulatura’’ de antrenament, deci nu trebuia sa dovedim nimanui, nimic.

Prima sosita este Gianina si la scurt timp dupa ea vine Mihai.
-Pana aici am facut 5 km (Alin)

-Cine, voi ? (Mihai)

=))

Dupa cei 5 km parcursi, pot spune ca sunt incalzit si simt ca picioarele si-au intrat in ritm, asadar ma pot bucura in continuare de fiecare peisaj pe care il zaresc. In drepta noastra curgea zgomotoasa apa ce alearga din inima muntilor iar sus nori de ploaie se contorsionau sub propria lor greutate, amenintand ca ni se pun in cap in orice clipa.

Pentru tura asta, prea multe nu am luat cu noi, nu aveam de ce. Daca ne-ar fi prins ploaia, cu atat mai bine ca nu avea ce sa se unde si sa se ingreuneze pe noi.

Purtam cu mine craci de pantaloni (de la echipamentul de ciclism) si o foita de vant, iar in acelasi rucsăcel isi mai imparteau locul, o sticla de apa si o glucoza.

Alergam si povesteam cu Alin, absorbit fiind de linistea si frumusetea locului.

Mi-a lipsit natura, muntele, aerul si orice alt element oricat de nesemnificativ ce isi afla locul in echilibrul salbaticiei.

Planul de traseu l-am facut in timp de alergam si Alin nu a uitat sa ia cu el GPS-ul sau aparatul foto. Ne aflam pe la km 8-9 cand am mai facut o pauza (la podul de lemn).

Vine si restul trupei si dupa ce savuram cele mai alese bucate (glucoza, apa...) ii dam bice mai departe.

Una peste alta, la scurt timp ajungem in Jigoria, iar GPS-ul ne arata 12.5km si 1h:30 min de cand am plecat din Poiana Marului.

Peisajul este schimbat si nu datorita norilor care incep sa isi verse primele picaturi peste noi, ci datorita copacilor taiati si stivuiti (cineva este harnic prin zona...).

Privelistea asta reuseste sa ma trezeasca din starea de reverie si sa ma asigure ca nu traiesc nici un vis deci lumea care se asterne la picioarele mele, nu este perfecta.

Plecam catre Cuntu.

Ploaia ne indeamnă sa intram cat mai repede sub coroanele copacilor, iar noi ne conformăm, multumiti ca ceea ce cade de sus nu este suficient de ploaie incat sa ne ude zdravan.

In Seroni ma opresc sa ii astept si pe ceilalti. O luasem destul de hotarat pe forestier si m-am trezit singur in sa...si drept vorbind nu gaseam nici un motiv pentru care as fi continuat asa pana la Cuntu.

Soseste Alin care imi spune ca Gianina nu mai continua si se intoarce in Poiană. Pe Mihai nu il mai asteptam. Vanticelul ce ne gatila si drumul bine marcat pana la Cuntu, erau 2 motive serioase care ne faceau sa continuam, asigurandu-ne ca Mihai se va descurca.

Ajungem la Cuntu, iar fugareala noastra de la sosea a durat 15 minute.

Acolo ne intalnim cu Andi si Laura (straini pentru mine dar simpatici oricui) si bineinteles cu George.

Oameni cu suflet, ne servesc cu paine, cascaval, salam, rosii, branza si clisa, ţărani de fire, ne inghesuim sa balotam uitand motivul vizitei noastre ;)) (intre timp venise si Mihai)

Stam 30-40 minute cu lumea buna si pornim. De data asta suntem 3 voinici, dar fara ca acest lucru sa insemne ceva deosebit.

Nu mai alergam. Oricum nu aveam sanse...cu maţul plin si cu inclinatia rampei, nebuni sa fim sa incercam cascadorii de genul. Cu toate astea urcam intr-un ritm sustinut. Alin nu ne priva de o urcare ’’a la promenade’’ si dupa 15 minute, Mihai vrea sa se intoarca dar reusesc sa il conving sa continue, asigurandu-l ca incetinim ritmul.

Muntele pare gol. Zapada ce asta iarna imbraca intr-un strat consistent versantii, acum nu mai este. Din cand in cand zarim niste pete si parca imi este greu sa cred ca vad zapada. Arata de parca cineva a lasat-o intentionat acolo si ca rolul ei este sa ne aminteasca de faptul ca iarna nu a lipsit pe meleagurile respective.

Dupa alte 10 minute de urcare istovitoare, Mihai conchide : intoarcerea ramane pentru el cea mai buna altervativa.

Continuam asadar noi 2.

Vremea contracara orice incercare de a fotografia zonele frumoase ale muntelui. Vizibilitatea era redusa la maxim 50-70m si uneori mai departe de 10m nu vedeam nimic. Cand ajungem pe creasta principala, perdeaua de nori dispare si aruncam o privire spre caldare. Valcelele si terasele sunt acoperite de zapada. Desi aparent gol, pot spune ca muntele inca este acoperit in proportie de 40% de zapada.

...statia meteo Tarcu si inca o pauza (dupa 1 ora de la plecarea din Cuntu).

Incepe din nou să plouă.

Ploua mărunt si numai stropii care cadeau de pe acoperisul statiei si se inghesuiau intr-o balta, se auzeau, in rest liniste.

Pe munte era o liniste bizara. Nu mai erau rafalele si viscolul de asta iarna, care faceau sa nu iti auzi nici macar clănţănitul dinţilor.

De data asta in linistea muntelui simteam ca suntem singuri. Simteam ca cineva lipseste si ca tot ce trebuie sa fac este sa ma bucur de clipa de singuratate si de acalmia ce plutea pe masiv...

Sa se asigure de o treaba, Alin ma intreaba :

-Na ce zici, mai continuam ?

-Bineinteles, raspund ferm, ploaia are sa se opreasca.

Nu ne echipam cu altceva. Chiar daca ne uda pana pe sub piele, macar sa stim ca ne putem misca si nu ne ingreuneaza nimic.

Alergam catre varful Tarcu si facem un popas sa admiram zapada care este stransa pe versantul dinspre caldare.....tone de zapada stau bine ancorate pe niste pante ce sunt parca desenate cu mana si arata ca si cum acolo vor ramane cel putin pana la jumatea lui Iunie...

Saua Plaiului ne primeste cu cea mai moale iarba si de acolo numai 10-15 minute mai facem pana pe varful Căleanu.

Alin marcheaza varful, facem 2-3 poze si din nou ne miram de versantii N-E ai Căleanului si de zapada adunata in valcelele adanci. Este superb.

Avem ruta, stim ce avem de facut, asadar coboram de pe Căleanu avand imaginea caldarii Olteana in stanga intinsa parca gata sa ne cuprinda.

Zasarnic...nu ne vindem. Suntem niste spartani ;)) si continuam vitejeste pana pe Brusturu, unde tot avantul nostru este taiat de muschii alunecosi de pe pietre. Nu este de joaca, o simpla greseala este suficient sa te convingi ca locul de joaca iti poate oferi si altceva decat dezmierdare.

Suntem pusi in fata unei provocari : coborarea pianului pe ’’derdelusul’’ Brusturelui, fara sa deranjam vreo clapa...

Calvarul dureaza numai 30 minute.

Ajungem la o panta patata cu 30-40m de zapada si aleg sa cobor prin alunecare. Procedeaza si Alin astfel si ne oprim la marginea jnepenisului. Ne-am orientat bine si nu avem de strabatut decat o portiune de 30m de jnepeni uzi (ultimii 10m i-am strabatut pe sub crengile jenpenilor :D )

Dupa vreo 40m, biruim Brusturu si alergam eliberati de orice gand catre...cabana lui Dunca. Mic popas si ploaia isi intra in drepturi.

Spre deosebire de alte ploi, aceasta era trimisa special sa nu ne deranjeze si sa spele sudoarea noastra.

Eram cat se poate de ud, dar nu imi era rece. Simteam blandetea dusului ce venea de sus, in fiecare picatura. Era o ploaie calda si asta ma facea sa alerg cu zambetul pe buze si sa repet : este incredibil de fain !

Cararea pe care am prins a cobora ne apropie de o cireada de vaci si se continua serputita catre padure. O urmam siguri ca suntem pe tarseu bun si vacile sunt pe urmele noastre...

Peste 100 de vaci veneau bucuroase catre noi cand... am decis sa ne oprim. Vacarul alerga si el urland (probabil la ele...) si se opreste in poiana Farcasesti. Mergem catre el, il intrebam daca este vre-un drum care sa ne scoate la Poiana Marului, apoi cum se numeste poiana respectiva si nu in ultimul rand, de ca au inceput sa fuga vacile dupa noi.... ? Raspunsurile ne multumesc : este drum catre P.M, trebuie sa urmam cararea ; poiana in care ne aflam se numeste Farcasesti si vacile alergau crezand ca noi suntem cei care au grija de ele ;))

Multumim pentru amabilitate si plecam.

Intram pe drumul forestier si alergam insa fara sa auzim vacile in spatele nostru...

O adevarata usurare :D

GPS-ul lui Alin indica numai 3-4km de parcurs pana la drum.

Noroiul si apa prin care alergam, i-au aratat lui Alin cum era la Hercules Maraton. Drept vorbind, era super !!! Ploaia calda, noroiul moale si linistea padurii, insemnau cireasa de pe tort, iar noi o savuram joviali.

Toata bunastarea mea a fost stirbita cand am dat cu piciorul intr-un bolovan si durerea m-a facut sa ma opresc pentru un moment. Alin a crezut ca am calcat stramb, dar l-am asigurat ca nu este nimic grav. Maxim 10 s de pauza si durerea dispare (asta nu o gasiti prin farmacii :P)

Calcam unde vedeam apa si noroi mai mare si mare dreptate i-am dat lui Alin cand a spus ca este superb sa alergi fara sa iti pese de nimic si mai ales ca ai sa te murdaresti : ))

Alin pe varful Căleanu (2196m)

Traversam un pod de lemn, mai trec cateva minute si ajugem la podul de la drum.

Ne oprim... a fost incredibil !!! Ne strangem mana si ne bucuram ca niste copii care au scapat de pedeapsa desi au facut prostii.

De acum, numai 7 km ne mai despart de Poiana Marului.

La fel de entuziasmati incepem sa alergam catre destinatia noastra si tot ce am trait pana atunci ma incalzea si ma facea sa ma gandesc la cat de frumoasa poate fii o tura simpla de munte pe o vreme lipsita de calificative.

Totul se deruleaza rapid si pe cand mai aveam 3 km ne intalnim cu Gianina si Mihai, care venisera cu masina in intampinarea noastra.

Din nou Alin ma supune la un test : (primul a fost pe Tarcu atunci cand a inceput ploaia)

-Vrei sa urci ?

-Nici vorba, alergam !

...si in secunda urmatoare galopam amandoi catre finishul turei.

Cei 3 km trec repede si ajungem cu pianul la Poiana Marului.

Cu toate ca am parcurs peste 40km (mai exact 42km) nu puteam sa ma gandesc la oboseala care se cuibarise pe mine. Vroiam doar sa ma spal, sa imbrac ceva uscat si sa mananc o ciorba, iar Alin arata de parca avea aceleasi doleante :D

Dusul ni-l facem intr-un râu, imbracam hainele uscate, strangem tabara si plecam...

Lasam in urma o zona fabuloasa, o tura minunata traita in fiecare secunda si o poveste pe care o impartasim cu voi.

Ţarcu, Bodea, Şaua Plaiului şi Căldarea Olteana

In Caransebes, la recomandarea lui Iulius C, mancam la restaurantul Eden. Astia stiu de ce au ales denumirea asta ! Au o mancare foarte buna si un loc primitor, pe care cu siguranta il vom mai vizita.