Cautarile din umbra titanului

Poze...

Planul pentru acest sfarsit de saptamana a fost unul clar si concis : reluarea cautarilor sotilor Gruia, disparuti in urma cu 3 saptamani in Tarcu.

Nu stiu exact de la cine a plecat aceasta initiativa, dar Alin a preluat fraul si s-a ocupat exemplar, din punctul meu de vedere, de “logistica” sau mai simplu spus, de mobilizarea, informarea si organizarea participantilor.

Initiativa a prins repede, vremea din ultimele 10-12 zile si temperaturile inregistrate ne ofereau o oarecare incredere si o confirmare a faptului ca ori mergem si ne facem treaba, ori o lasam la primavara...

Pronim la drum impreuna cu fratii mai mari, care tura de tura binevoiesc sa ne suporte, (multumim hoinarilor) de aceasta data stau in dreapta lui sandu si povestim, fapt ce ne teleporteaza eficient in ’’creierul” muntilor.

La scurt timp soseste trupa lui Horia si dupa ce ne schimbam, ne luam rucsaci, pornim impreuna spre ’’tabara de baza’’.

Odata ajunsi, ne-am facut comozi si am asteptat sosirea celorlalti membrii. Timpul incepea sa treaca in defavoarea noastra, era trecut de 00 :30, asa ca am facut o sedinta in care Alin a impartit diferite variante de trasee, pentru a urmarii si a identifica sau a presupune sansele ca cei 2 sa fie in zona cuprinsa ori marcata de el cu diverse indicative.

Se fac 3 echipe si fiecare isi stie tema, incercam sa simplificam sedinta si parerile pentru a nu dezechilibra ceea ce parea batut in cuie si ne retragem la somn. Era putin peste ora 02 :00. Dimineata, ceasul ne da desteptarea la 06 :00 si mai pierdem 2-3 minute pana sa ne dezlipim pleoapele.

Urmeaza ritualul fiecaruia si pornim la primul cantec al cocosului somnambul, pentru ca la mijitul soarelui sa fim cat mai sus posibil.

La cautari am participat 28 de persoane (sper sa nu gresesc) deci am plecat din start cu gandul ca bine mobilizati si organizati, cresc sansele sa obtinem ceva valoros referitor la ce ne interesa.

Afara era placut, adia un vant beteag, numai bun pentru a-ti mai permite te obisnuiesti cu trecerea de la intuneric la lumina, lipsa zapezii ne oferea posibilitatea sa nu depunem efort la inaintare, iar temperatura facea ca hainele noastre de vant sa stea in rucsaci.

Ajunsi in creasta, visele noastre ca luna Ianuarie este Mai, au fost spulberate rapid de un vant matinal, astfel am fost nevoiti sa imbracam haine amintite mai sus.

De pe Sadovanu observam sirul interminabil de camarazi ce urcau pe langa momai spre creasta.

Telepatic, comunicam foarte bine, ne miscam eficient si ajungem repede la statia meteo. Ne facem planul de echipa si pornim cate 2 persoane la diferite inaltimi, nu inainte de a utiliza coltarii. Zona partial inghetata era mai sigura de patrulat in aceasta maniera.

Alergatorii, cum am fost denumiti, adica Elena, Sandu, Gianina, Sorin, Alex si cu mine, aveam misiunea de a merge pe curba de nivel ce inconjoara Tarcu si a cerceta imprejurimile.

Cei cu sondele au cercetat atent in caldare sub versantul ce coteste de Sadovanu si te duce in Tarcu, iar alta echipa rapela acolo unde fiind zapada multa, accesul celor cu sonde ar fi fost foarte greu, sau imposibil.

Asadar 3 echipe, 3 planuri deci cel putin 3 scenarii in care cei 2 soti si-ar fi putut gasi sfarsitul in zona vizata de echipele noastre.

Nu ne faceam nici o grija in privinta sigurantei noastre, eram dotati cu echipament necesar si cu experienta (mai mult sau mai putina) deci ceea ce coltarii atingeau, parea sa fie ’’la picioarele noastre’’ pe cand sus, un carnaval de nori asista si se contorsiona vrand parca sa ne arate ca sus este punctul de maxim interes.

In tot acest timp, necesitatea de comunicare intre echipe se realiza cu ajutorul statiilor.

Zapada era neasteptat de mare pentru mine si ceilalti dar nu am adoptat vreun motiv care sa ne faca sa incetam activitatea pe munte.

Coteam spre Bodea cand primii colti ai vremii au inceput sa se ni se arate. Au urmat cateva minute de ceata, care pe mine m-au luat pe nepregatite, total...imi scuturam zapada stransa pe coltari, asa cum am auzit ca se face din batrani, intai la un picior si apoi la altul deci toata atentia mea era canalizata spre picioare, iar in momentul in care am terminat si am ridicat privirea (toata operatia a durat maxim 20 de secunde) totul era alb in jurul meu, vizibilitatea fiind redusa cu peste 85%.

Ne-am regrupat serios in prezenta unei ceţe neserioase si am patrulat impreuna dar vremea nu ne permitea sa observam detaliile din jurul nostru, apoi am pornit spre Tarcu, unde l-am gasit pe Alin asistat de baietii din echipa lui, urcand asigurat de coarda, din caldare.

Vantul sufla din ce in ce mai tare, iar unele rafale ne puneau la mare incercare echilibrul nostru. Dupa ce am facut schimb de informatii, am pornit spre Sadovanu, urmand sa mergem si sa ii ajutam la cautari pe cei cu sondele.

Trecuti de statia meteo, pozitia noastra fata de axa pe care o avusesem intr-un loc ferit de vant, s-a modificat ajungand sa il vad pe Sandu si pe Sorin ca mergeau inclinati aproape de 45 de grade, pentru a opune rezistenta vantului care ameninta sa ne reduca timpul de coborare catre echipa cu sonde aflate sub creasta...cei din spatele meu probabil spun ca eu apelam la mersul piticului dar flexam serios genunchii pentru a inainta in siguranta.

Ne opream pentru a ne regrupa, nu doream sa avem parte de evenimente neplacute si porneam imediat ce ne asiguram ca suntem in regula si suntem toti...

De data asta nu frigul facea ca timpul nostru petrecut in zone expuse sa fie de scurta durata, ci vantul turbat si preistoric. Lasam in urma Tarcu, prin fiecare pas pe care il faceam. Intensitatea vantului era variabila, in felul acesta ne permitea sa ne apropiem unul de altul si sa schimbam o vorba sau sa fotografiem.

Ca prin vis Sandu dispare. Elena era langa mine si ma intreba daca stiu unde este Sandu ?

In fata noastra era Gianina si Alex, iar Sorin tocmai ne depasise. I-am respuns ca Sandu este in fata noastra, sau probabil a ajuns la Sadovanu, de unde a coborat in caldare la echipa de sontat, dar ceva nu se lega... Pana la Sadovanu, facea 5 minute si cand incepea sa cobori, era inca in raza noastra vizuala, deci era ilogic, pentru ca Sandu a iesit in 20-30 de secunde din orizontul nostru, timp in care am facut 2-3 poze.

Ne apropiem de marginea crestei, sa vedem eventual daca nu a coborat pe acolo si ii vedem pe cei de pe platoul aflat mai jos grupati...ciudat, trebuiau sa fie rasfirati.

Din grupul de jos unul singur face semne cu mainile...suflam usurati, este Sandu...

Bine bine, dar cum a ajuns acolo asa repede ?

Creativ de fire, afirm si sustin ca a coborat pur si simplu si asta trebuie sa facem si noi, dar o analiza mai atenta ne ridica alte semne de intrebare referitoare la ’’transbordarea’’ lui Sandu si pe urma panta era mare, urme nu erau, iar jos, albul zapezii alterna cu niste umbre si se petrecea un ritual in jurul lui Sandu.

Cei din jurul meu au inteles repede ca s-a produs o avalansa in momentul in care Sandu s-a apropiat de margine si astfel omul nostru a ajuns asa repede jos, ajutat fiind de ceilalti sa iasa din zapada.

El, Sandu, ’’imblanzitorul de avalanse’’ a beneficiat de un generos suport divin, falia ce s-a desprins si a curs, avea o lungime de aproximativ 150-200m si o grosime de 1-1,5m, deci putea sa asfalteze cativa metri de autostrada, dar s-a rezumat numai la tavalit cativa membrii si la betonarea perimetrului din care Sandu ne facea cu mana.

Ma intrebam, unde am gasit atata logica, atunci cand am spus ca pe acolo trebuie sa coboram si noi ? Pe Sandu l-a bufnit rasul cand a auzit ca eram hotarat sa ii devin partener intr-un veritabil piedestal de zapada.

Cautarile celor cu sonde au fost sistate... Din spusele lui Sandu, Horia a concluzionat repede ca se afla intr-o zona delicata si trebuie sa se retraga sau sa se indeparteze din arie.

Noi 5, eram ajunsi dupa Sadovanu si priveam cum grupul incepe sa urce catre creasta, deci nu mai avea nici un rost sa coboram la ei si observam ca pe versantul de sub Caleanu era produsa inca o avalansa, dar mult mai mare ca dimensiune si probabil mult mai puternica.

Cei din echipa noastra fiind multi, a durat ceva timp pana au urcat portiunea destul de abrupta si lunga cat coborarea lui Sandu, dar cand ultima persoana s-a aflat in creasta, atunci am pornit si noi catre ’’tabara de baza’’ , restul urmand sa isi traga sufletul, apoi coborand si ei.

Intre timp, primul care a sosit la noi a fost Sandu...

Seara, toate echipele ne-am adunat sa rezumam activitatea petrecuta pe munte, la urma urmei am cercetat 7-8 ore deci aveam ce sa povestim.

A fost o zi reusita, din punct de vedere organizatoric, multumita oamenilor care s-au implicat si au dorit sa ajute la cautarile lui Ionut si Adriana, dar nefasta si instabil meteorologic.

Zapada cumulata de masiv si rezultatele cautarilor aveau sa ne dovedeasca faptul ca pana la primavara, sansele ca cei 2 sa fie gasiti, sunt inexistente...

Au fost zone in care varful sondei nu a atins obstacol, deci zapada a fost mult prea mare incat sa putem elimina din calcul ipoteza ca nu se afla nimeni dedesubt...

Actiunea de cautare a fost ampla, iar timpul petrecut a fost 100% concentrat pe cautari, ceea ce demonstreaza ca o buna mobilizare si pregatire duc la o treaba complexa desi uneori fara rezultat concret.

Noaptea a plouat mult si stiam ca sus, ploaia inseamna multa zapada.

Dimineata am hotarat sa merg cu Irina pe Tarcu, deoarece vremea este frumoasa si imi doream mult sa reusesc sa ajung cu ea acolo, iar Sorin a venit cu noi.

Despre Sorin Batran, pot spune ca ne stim de 2 ani, pe vremea cand ne-am cunoscut ne lega pasiunea pentru biciclete si lucram cu el la ’’bOrange’’ in prezent a agatat bicicleta in cui, dar merge cu regularitate la panoul de catarat, fapt ce i-am modelat silueta si i-a intarit rezistenta si forta fizica (bravo Sorine).

Urcam foarte bine, Irina a devenit din ce in ce mai indemanatica si indrazneata, iar tovarasul Sorin tinea pasul desi rucsacul i l-am pasat inca de la plecare...cine nu are un ’’batran’’ sa isi cumpere !!!

Pe Sadovanu ne oprim si facem niste poze. Panorama este superba, cerul senin, soarele, totul in jur era alb (sus intr-adevar a nins bine) iar spre Semenic, care de altfel il vedeam, o pufoasa mare de nori.

Galopam mai departe si ajungem pe Tarcu, unde profitam din plin de vizibilitate sa imortalizam Godeanu, Gugu, Retezatul, desi in scurt timp, norii si-au lasat a lor perdea peste albul acestora.

Pe munte se mai aflau : Dunca R cu elicopterul care a mai survolat imprejurimile si caldarea, Alin, Sandu, Claudiu, iar in urma noastra veneau Horia si Gianina, care doreau sa faca un trail running Cuntu-Tarcu-Bodea-Caleanu-Brusturu-Cuntu. Suna frumos, am pornit si eu cu Sandu alaturi de ei, iar Irina cu Sorin si restul au coborat, urmarind in permanenta ’’evolutia’’ noastra.

Faina trupa, faina tura.

Alin spunea ca din saua Plaiului si pana pe Caleanu facem jumate de ora si de pe Caleanu pe Brusturu inca atat, dar ne-am pus serios pe treaba si am coborat bine sub timpul estimat de el.

Singurul moment in care s-a incetinit ritmul pentru a ne concentra si a traversa in siguranta a fost coborarea de pe Caleanu, in rest ’’mana birjar’’.

De pe Brusturu, a urmat o coborare pana in caldare, la raul Olteana si am urcat pe partea cealalta iesind la stana.

De acolo pana la Cuntu am mai facut in jur de 15-20 minute si am ajuns si inaintea lui Alin :)

Gianina, Horia si Sandu au prins podiumul, eu am ajuns inaintea lor numai sa fac aceasta poza :)

Asadar...desi la noi la campie si in restul tarii au fost ploi, temperaturi ridicate si orice urma de zapada a disparut, acest lucru nu a fost suficient si la altitudini de peste 1800m sau in caldarea Olteana sau pe platourile din ea.

Actiunea nu pot sa spun ca a fost zadarnica, deoarece a constituit un bun exercitiu de mobilizare si comunicare, dovedind faptul ca daca se doreste, se obtine, dar zapada mult prea mare nu a permis mai mult decat am reusit noi sa facem. (poate inca 2-3 avalanse daca ne straduiam)

Felicitari tuturor participantilor pentru timpul si interesul acordat.