Grăbiţi la Retezat

Poze
Ziua 1.
Vineri la ora 19 plecăm.
Ieşeam din Timişoara, întrecându-ne în glume şi eram binedispuşi. Tura se anunţa a fi una deosebită, iar participanţii cu o valoare a condiţiei fizice destul de apropiată promiteau că vor merge grupat şi într-un ritm susţinut.
Locul de destinaţie îl reprezenta Cârnic.
Ploile din ultimele zile au săpat prin zonele montane şi Cârnic nu avea nici un motiv să fie scutit. Nici măcar acela că îl vizitam noi...
Ştiam doar că după podul de la Nucşoara, drumul este săpat de apă dar nu cunoşteam gravitatea situaţiei.
În Oţelul Roşu oprim să luăm ceva de mâncare. Încercasem şi în Caransebeş dar Plus-ul era închis.
Ajungem în jurul orei 23 la Nucşoara şi ne îndreptăm către podul în spatele căruia se găsea controversatul drum săpat de apă, care ne despărţea de Cârnic. Traversăm podul, analizăm situaţia şi pornim în încercarea de a traversa porţiunea afectată ce se întindea pe o lungime de 30-40 m.
Nu răzbim şi nu are rost să încercăm. Stabilim să campăm la ieşire din Nucşoara.
Afară era senin, iar cerul îmbibat în stele ne asigura că vom avea parte de o noapte lipsită de ploaie.
Ne instalăm corturile şi intrăm în saci.

Ziua 2.
Trezirea stabilită la ora 6 ne este scurtată de marşul vacilor.
Mă uit la ceas şi văd mâzgălit pe el 5:45.
Cine se trezeşte de dimineaţă, nimereşte pe "autostrada" vacilor...
Vălean soseşte în timp ce noi împachetăm Base Camp-ul.
Mâncăm şi stăm la sfat, admirând un răsărit frumos.
Ne mai învârtim, înghesuind în maşină rucsacii şi eu cu Sorin mergem într-o plimbare în sat să luăm apă.
Deşi se aratase de câteva minute, soarele îşi facea simţită prezenţa şi ne pieptăna blând în timp ce ne întorceam cu apa, la băieţii noştri de la maşină.
Ne îmbarcăm şi vâslim.
După pod, ghidaţi de cei care au coborât din maşină, reuşim să străbatem porţiunea de drum săpată de ape şi dăm bice cailor înghesuiţi sub capota maşinii, care aleargă spre Cârnic.
7:30 şi Cârnic ne primeşte cordial.
Ne luăm "cocoaşa de cămilă" şi la 7:40 plecăm.
Parcurgem repede porţiunea de drum şi intrăm pe forestier în şir indian.
Nu filozofăm. Mergem într-o tăcere sinceră, ascultând aplauzele râului pe care din când în când îl traversăm pe podurile de lemn.
Ieşiţi de sub umbrela verde a pădurii, savurăm crestele înălţate cu o frumuseţe rece şi observăm că nu am fost suficient de matinali încât sa fim primii pe poteci.
La lacul Galeş bifăm prima pauză, unde alimentăm cu apă şi ne întrecem în zâmbete.
Salutăm caprele ce ne veghează drumul nostru către şaua Vârful Mare şi plecăm nu înainte de a ne asigura că nu am lăsat nici o frimitură de glucoză pe la Galeş.
Urcam către şa în timp ce imortalizam umbrele lăsate de aşternutul pietros al muntelui şi savuram pofticios fiecare gură de aer pe care o inspiram.
Vedeam Vârful Retezat, Porţile Închise şi alte "obiective" propuse şi eram entuziasmat că voi ajunge în locurile unde acasă, alergam cu degetul pe hartă.
Facem o poză de grup şi din păcate nu urcăm pe Vârful Mare (2463 m) - al II-lea vârf de peste 2400 m din Retezat, ci continuăm către Porţile Închise.
Pe măsură ce înaintăm, observăm Tăul Ţapului care deşi pare căzut de pe creastă, trăieşte într-o frumuşeţe sălbatică.
Traversăm Porţile Închise fără însă a le deschide şi alergăm până la baza vârfului Păpuşa.
Sunt uluit de Valea Rea ce se întinde "obraznică" în dreapta noastră şi încep să cred că işi merită numele din cauza "aerului boem" cu care pare să eclipseze celelalte "diamante" cu care se înfrăţeşte.
Nici Lacul Adânc nu mă lasă indiferent şi asta nu pentru că merită o oarecare compasiune pe motiv că pare izolat şi lipsit de o statură impozantă, ci pentru că face parte din "desertul" cu care Retezatul mă întâmpină.
Răzbim în porţiunea cu lanţuri şi începem urcuşul pe Vârful Peleaga.
Urcăm pe Păpuşa şi la 2508 m, pot spune ca este cea mai faină jucărie pe care am pus piciorul fără a provoca nici o pagubă.
Facem un alt popas pentru a ne alimenta şi admirăm împrejurimile.
Nu are rost să folosesc cuvinte mari pentru a ajunge la înalţimea la care este etalată frumuseţea muntelui. Pur şi simplu nu are rost.
Fiecare piatră, fiecare vârf şi fiecare lac îşi merită locul acolo unde a fost pus şi altfel nu putea să fie încât termenul de "perfect", cu care aş cataloga muntele, să rămână la fel de valoros.
Alergam spre Şaua Pelegii şi lăsam Păpuşa exact acolo unde am găsit-o.
Pentru un moment m-am gândit să o înghesui în rucsac şi să o iau acasă, dar asta însemna că perfecţiunea muntelui s-ar fi ştirbit...Mă rezum la nişte poze şi mă consolez cu gândul că nimeni nu o va lua pe nestimata Păpuşă a Retezatului şi ori de câte ori vrem să o vizităm, o vom afla.
În Şaua Pelegii nu am scăpat de Valea Rea care părea să alerge cu noi în tură, ba mai mult ne-am pricopsit cu o baltă, în căldarea din stânga, la care îi zice Lacul Peleaga şi trebuie să ne ferim şi de Colţii Pelegii care ne rânjesc .
După 30 de minute strângem mâna lui Iulius care împreună cu prieteni de-ai lui făceau popas la 2509 m.
Schimbăm câteva vorbe cu ei şi profităm de filmul generos din aparatul digital pentru a fotografia tot ce mişcă şi ce nu la orizont.
Nu stăm prea mult de poveşti. Mai avem mult de mers şi bănuim că ne aşteaptă ascunsă pe undeva şi o ploaie. Aşadar mergem să vedem unde o găsim în drumul nostru.
Coborând de pe Peleaga ne întâlnim cu Mircea Baba şi trupa acestuia, care se află pe munte în vederea pregătirii pentru Carpathian Adventure.
Continuăm iar în stânga noastră, Lacul Bucura se bucura de vizita noastră însoţită de razele arzatoare ale soarelui.
Urcăm spre Vârful Bucura I şi începem încet să ne întindem şi să nu mai mergem grupaţi.
Eram mai aproape de Vălean şi Radu decât de Călin şi Sorin.
Pe Vârful Bucura I, îi puteam vedea pe cei din faţă care coborau, aflaţi fiind la 30 m, dar nu şi pe Călin şi Sorin.
Îmi continui şi eu coborârea şi la scurt timp îi ajung şi înştiinţez despre cei 2 aflaţi în urmă.
Decidem să facem popas în Şaua Retezatului şi să îi aşteptăm.
Profităm de timpul pe care îl avem la dispoziţie şi ne descălţăm pentru a ne usca încălţămintea care ni s-a udat pe urcarea dinaintea Galeşului, dar şi să mai mâncăm puţin.
Vedeam Judele mai clar ca oricând şi toată creasta care duce la el părea atât de aproape încât aveam impresia că se încadreaza în obiectivele propuse.
După 15 minute apar şi cei 2 combatanţi care ne urmează în tehnică :))
Era 14:20, iar pauza am ţinut-o până la 14:30, timp în care Vălean şi Radu au plecat singuri către vârf întrucât doreau să îşi prelungească tura.
Noi 3 pornim cu gândul ca la 15 să fim pe vârf.
Urcam încet. Oboseala acumulată îşi facea simţită prezenţa şi mai trebuia să fim atenţi pe unde punem piciorul.
Ne încadrăm în timp şi la 15:01 ajung pe Vârful Retezat. Urmează Sorin şi în cele din urmă şi Călin.
Pe vârf, o doamnă cu 2 fete.
Intrăm în vorbă şi aflăm că se îndreaptă către Râuşor. Mai suntem interogaţi de încălţămintea noastră (erau mirate de faptul că noi nu aveam bocanci) şi în cele din urmă pornesc în coborâre spre Lolaia.
Noi mai savurăm câteva minute pe înălţimile Retezatului şi pornim fără grabă în aceeaşi direcţie, adică spre coborârea pe Lolaia.
Coborârea Retezatului este una anvoioasă, mai ales că eram clar obosiţi, iar pietrele mărunte şi instabile ne menţine cât se poate de atenţi pe primii 30-40 m.
Ajunşi pe Lolaia de Sud, găsim indicii cum că ploaia s-ar afla prin zonă.
Pe Lolaia de Nord primim primii stropi de ploaie, iar în spate, cerul de deasupra Pelegii era închis la culoare.
Avem parte de un curcubeu frumos şi un spectacol de fulgere nedorite...
Intrăm repede pe forestier si ne continuăm drumul pe potecă.
Ne oprim îngreunaţi de oboseala ce ne apăsa şi luăm nişte apă, dar nu ne putem bucura de o pauză pentru că ploaia nu ne oferă confortul dorit.
Prin padure suntem puţin feriţi de ploaie şi după mulţi paşi facuţi ne vedem ajunşi la cabana Pietrele, unde ne reântâlnim cu Iulius & co.
La complexul Pietrele totul pare uitat de lume şi cabanele sunt într-o stare destul de rea.
Ne tragem sufletul şi stăm puţin la sfat, realimentăm cu apă şi pornim către Cârnic.
Distanţa dintre cabana Pietrele şi Cârnic o parcurgem încet fără să ne mai grăbim. Drumul pare interminabil dar suntem avantajaţi că nu mai trebuie să păşim din piatră în piatră ca şi pe creastă.
După 1 oră de la plecarea de la cabana Pietrele, ajungem la Cârnic unde ne regrupăm toţi.
Era ora 19.
Vălean şi Radu nu au putut continua în tura ce şi-au propus-o din cauza ploii.
Nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne îmbarcăm şi să vâslim către Base Camp Nucşoara.
Era ziua de naştere a lui Adi Vălean, deci ne aştepta o chermeză cu toate bunătăţile.
Ajunşi la destinaţie, Sorin şi Adi merg în sat pentru a cumpara nişte bere, în timp ce noi ne aşezam confortabil pe jos.
Când s-au întors din sat, am mancat, chiar dacă ne-am apucat în lipsa lor:P şi am început o interminabilă discuţie despre...diverse.
Liniştea noastră a fost întreruptă de venirea vacilor plecate dimineaţa. Oricum ştiam că pe acolo vor veni şi cu toate astea tabara noastră nu a fost amplasată altundeva :)
Timpul trece şi pe la 22:30 intru în sac. Ceilalţi au mai rămas pentru a face o plimbare în sat.
În realitate au parcurs 100m de la corturi spre sat şi s-au întors la confortul sacului din cort.

Ziua 3.
Dorm foarte bine pe parcursul nopţii, cu toate că o ploaie generoasă facea scandal în timp ce visam.
Dimineţa somnul ne este întrerupt de acelaşi vaci matinale, dar neavând motiv să ne trezim, mai
continuăm să lucrăm pe orizontală.
Într-un târziu când ne-am trezit, vremea era încă urâtă.
Începem încet-încet să adunăm corturile, timp în care răsare şi soarele dintr-un cer somnoros.
Vălean ne părăseşte şi la scurt timp plecăm şi noi către cuiburile noastre.
Lăsăm în urmă încă o zonă minunată şi o poveste ce se va continua...

LA MULŢI ANI ADI !